uniquement en roumain
/
in rumanian only  


al XVI-lea Congres de Genealogie şi Heraldică
Iaşi, 10 - 12 mai 2012


   - Strămoşii noştri - Istoria noastră
   - Programul Congresului (Broşura .pdf)

  Circulara 1

    Cel de-al XVI-lea Congres Național de Genealogie și Heraldică va avea loc la Iași, în perioada 10–12 mai 2012. El va fi închinat împlinirii a două secole de la răpirea Basarabiei (1812) și a unui secol de la întemeierea, la Iași, a revistei "Arhiva Genealogică", de către Sever Zotta. Deviza sub care se vor desfășura lucrările Congresului rămâne aceea fixată în 2010:

STRĂMOȘII NOȘTRI – ISTORIA NOASTRĂ

    Institutul Român de Genealogie și Heraldică "Sever Zotta" a preluat toate misiunile organizatorice, urmând să asigure și coordonarea științifică, împreună cu Filiala Iași a CNHGS. Comitetul de Organizare astfel constituit își exprimă speranța că tematica acestui Congres va fi de natură să intereseze pe cât mai mulți membri ai societății noastre, îndemnând, totodată, spre racordarea la cea mai importantă dintre direcțiile științei genealogice mondiale: cunoașterea propriilor strămoși.

   Organizarea și desfășurarea acestui Congres vor urma prevederile REGULAMENTULUI CONGRESELOR adoptat de Comitetul Director al Institutului "Sever Zotta" la 13 iunie 2006 și aprobat de Consiliul Științific la 11 mai 2007; acest regulament a fost publicat în Buletinul Institutului Român de Genealogie și Heraldică "Sever Zotta", 4–6/2006, difuzat în toamna anului 2007.

    Ședințele se vor desfășura atât în plen, cât și în secții. Pentru o ședință plenară este prevăzut un simpozion închinat familiei ROSETTI. Pentru ședințele în secții, Comitetul de Organizare așteaptă propuneri de comunicări privind atât genealogia și heraldica Basarabiei, cât și istoria "Arhivei Genealogice" (revista, întemeietorul și colaboratorii ei). Se propun, de asemenea, pentru ședințele în secții: o dezbatere privind boierimea română (cu discuții libere sau expuneri propuse de participanți), un Colocviu de prosopografie; al treilea Colocviu cu tema Genealogia – aplicații și metode moderne; secțiunea Strămoșii mei va fi consacrată genealogiilor personale. Această organizare lasă loc pentru circa 40 de comunicări, tot în secții paralele, cu subiecte subsumate nu numai tematicii generale, dar și privind: istoria, teoria și practica cercetărilor genealogice și heraldice; contribuții documentare; izvoare; metode; probleme controversate. Participanții sunt stăruitor invitați să țină seama de tematica enunțată mai sus și de această organizare. O secție specială de heraldică se va alcătui numai dacă vor exista cel puțin cinci comunicări din domeniile aferente (heraldică, sigilografie, vexilologie, insignologie).

După-amiaza zilei de sâmbătă, 12 mai, va fi rezervată întrunirii Adunării Generale a membrilor Institutului Român de Genealogie și Heraldică "Sever Zotta", urmată de recepția oferită participanților.

    Fiecărei comunicări îi vor fi rezervate câte 30 de minute, pentru lectură și discuții. Participanții vor fi, deci, insistent rugați să binevoiască a-și mărgini expunerea la circa 20 de minute, dacă doresc să beneficieze și de răgazul necesar unor minime discuții. Pentru tipar, comunicările nu vor depăși 15 pagini (a câte 2000 de semne).

    Comitetul de Organizare așteaptă până la data de 15 februarie 2012 taloanele de înscriere, împreună cu un rezumat de 1–1,5 pagini d a c t i l o g r a f i a t e. Propunerile comunicate altfel decât prin taloanele de înscriere, cele neînsoțite de rezumate sau cu rezumatele scrise de mână nu vor fi luate în considerare.

    Rezumatele vor fi examinate de un comitet științific, care va decide acceptarea sau respingerea subiectelor propuse.

    Circulara a doua va anunța – în urma examinării rezumatelor – includerea comunicărilor propuse în programul Congresului, iar circulara a treia va comunica ultimele precizări, înainte de 1 mai 2012.

    Taxa de înscriere este, pentru toate categoriile de participanți, de 100 RON, reprezentând echivalentul a zece cotizații trimestriale la nivelul stabilit (10 RON) pentru trimestrul I al anului 2012. Pentru membrii Institutului "Sever Zotta", această sumă include și cotizația pentru întregul an 2012 (40 RON), ceea ce înseamnă, de fapt, o reducere de 40 %. Taxa de înscriere va trebui să parvină organizatorilor până la 1 mai 2012 – achitarea ei în preziua sau în zilele Congresului va presupune o majorare de 20 %. Cotizațiile achitate în avans se vor deduce din taxa de înscriere.

    Pentru membrii săi din afara Iașilor, participanți cu comunicări, Institutul Român de Genealogie și Heraldică "Sever Zotta" va prelua (total sau parțial, după caz) cheltuielile de cazare și masă (eventual și pe acelea de transport, în cazuri speciale, recunoscute ca necesitând un asemenea sprijin).

    Pentru corespondență și mandatele poștale, se va folosi e x c l u s i v următoarea adresă :

Ștefan S. Gorovei
Institutul „Sever Zotta”
Oficiul l, C.P. 32
700750  IAȘI

Iași, 18 ianuarie 2012

  Lucrările se vor desfăşura la  MUZEUL UNIRII  din Iaşi - Str. Lăpuşneanu nr.14


Documentele Congresului sunt proprietatea Institutuli Roman de Genealogie si Heraldica "Sever Zotta".
Adresa Institutului:            INSTITUTUL "SEVER ZOTTA" - Oficiul l - C.P. 32 -  700750 IASI -  ROMANIA

Copyright © Mona & Florian Budu-Ghyka - 2012